De curand m-am confruntat iar, din pacate, cu o situatie de o absurditate frizand ridicolul. Tare sunt curioasa, care este explicatia? Si pentru ca situatia s-a tot repetat de-a lungul intregii perioade de cand activez in training... m-am gandit sa va impartasesc si voua experienta mea, macar sa facem impreuna haz de necaz.
Sa o luam deci cu inceputul carierei mele de trainer – pardon, de formator, ca in Romania autoritatile si nu numai, nu folosesc (sau nu cunosc) un alt termen pentru aceasta meserie. Eram trainer atestat de CODECS (partenerul la acea vreme al Open University Business School - OUBS- din Marea Britanie). Trecusem prin furca unui examen dificil si minutios de acreditare in aceasta minunata meserie si devenidem tutor (denumirea englezeasca tradusa in romana). La acea vreme sistemul de invatamant CODECS, era invatamant la distanta, cursurile durau 6 luni, timp in care cursantii beneficiau de posibilitatea de a participa periodic la intalniri fata-in-fata cu tutorii. Intalnirile acestea durau de regula 3 sau 4 ore. La finalul cursului, inainte de examen, avea loc o asa numita scoala rezidentiala, in care, timp de 3 zile in sistem de weekend prelungit, se organiza un seminar fata-in fata cu toti cursantii care doreau sa finalizeze cursul cu examen si sa obtina diploma OUBS/CODECS.
Imi placea foarte tare ce fac, ca si acum de altfel, si... cautam prin anii 2005-2006 sa imi extind colaborarile in acest domeniu.
Ei bine, la majoritatea intalnirilor la care am fost pentru a dezvolta si alte colaborari, respectivii reprezentanti ai firmelor de formare profesionala imi respingeau candidatura pe motiv catutor nu inseamna trainer, motivul spuneau ei, era ca este“un cu totul alt sistem”. Noroc ca am intalnit si oameni care au inteles despre ce este vorba si cu care am putut sa initiez si alte colaborari. Dar... pentru mine la acea data, a fost un mare semn de intrebare legat de diferenta pe care unii o faceau intre a fi tutor si a fi trainer. Prin urmare, am urmat si un curs de formator in sistemul romanesc si am obtinut si certificatul de formator autorizat emis de ANC(Autoriatea Nationala pentru Calificari – pe vremea aceea se numea CNFPA = Consiliul National pentru Formarea Profesionala a Adultilor).
Urmatoarea exeprienta a aparut in anul 2010 atunci cand unul dintre colaboratorii mei a dorit sa isi acrediteze anumite cursuri conform metodologiei ANC. Ei bine, sa va spun ce problema au intampinat colaboratorii mei incercand sa isi acrediteze cursul de formator cu mine in calitate de trainer/formator. Intrebarea care a fost pusa de persoana (functionara) care analiza si pregatea dosarul pentru autorizare a fost: “Doamna are si un curs de pedagogie absolvit? Ne-ar trebui si o diploma de acest fel”. Stiu, probabil ca ati inceput deja sa radeti. Ei bine, eu am reusit sa ma enervez atunci foarte tare. Nu pe colaboratorii mei, ci pe absurditatea cerintei respectivei persoane de la ANC (fostul CNFPA, dar... degeaba s-a schimbat denumirea, gandirea a ramas aceeasi, o sa vedeti si mai departe). Evident, ca am propus colegei mele sa explice persoanei in cauza ca am certificatul de formator autorizat emis chiar de institutia pe care cu onoare o reprezenta doamna respectiva. A inteles intr-un tarziu si s-a rezolvat fara probleme in comisia de acreditare a cursului, evident.
O noua experienta a fost legata de cursul de manager de proiect in 2011. Obtinusem intre timp si certificarea de PMP(Project Management Professional), cea mai inalta certificare internationala in management de proiect, emisa de catre Project Management Institute din USA tot in urma unui examen, examen extrem de dificil pe care nu multi reusesc sa il treaca cu succes. Mi s-a parut normal sa pun la dosarul de acreditare aceasta diploma, desi aveam si certificatul de manager de proiect acreditat in sistenul ANC. Evident, ceriticarea PMP nu a fost suficienta, plus ca era in limba engleza... asa ca am adugat la dosar si certificarea ANC ca sa putem acredita cursul. Partea cea mai interesanta a fost ca dupa ce s-a acreditat cursul, la unele dintre examenele pentru cursantii mei am avut niste experiente de tot rasul-plansul. Trebuie sa va povestesc, chiar daca ne abatem nitel de la subiectul nostru de baza, pe care banuiesc ca l-ati intuit deja: diplomele internationale (europeene in special) recunoscute sau nu in Romaina.
Cursul meu de manager de proiect este structurat pe cele cinci faze ale managementului de proiect si evident ca si examenul pratic l-am structurat astfel incat sa le acopere pe toate. Subiectele despre care vreau sa va povestesc au starnit reactii cel putin ciudate, avand in vedere ca membrii comisiei de examinare trebuie sa fie specialisti in domeniul cursului respectiv.
Ele fac referire la obiectivele proiectului si la metoda de control a executiei denumita metoda valorii dobandite (MVD) metoda specifica in managementul de proiect la nivel international.
Ei bine, la unul dintre examene, una dintre doamnele din comisie, aratandu-se extrem de interesata de subiectele prezentate de cursanti, nu a regasit in obiectivele expuse de acestia una dintre denumirile pe care dansa le cunostea. Este vorba despre obiectivele generale ale proiectului, cunoscute si ca obiective de business sau mai simplu, drept scopul proiectului. Cursantii mei invatasera despre scopul proiectului si obiectivele de proiect si asa le-au prezentat. Dansa astepta insa denumirea pe care o cunostea si evident ca neintalnid-o, le-a tinut cursantilor o prelegere in toata regula referitoare la denumirea obiectivelor. Pe tot parcursul prezentarilor si sustinerii probei practice, a tot facut comentarii asemanatoare, mai mult sau mai putin corecte si relevante, unele chiar fara legatura cu tematica cursului. Cand am ajuns insa la partea cu controlul proiectului prin MVD... s-a facut liniste si brusc a incheiat mentionand ca este suficient. Amuzant, nu? Toti cursantii au luat note de trecere si au aboslvit, dar va rog sa nu ma intrebati despre comentariile lor legate de cat de specialista era doamna care i-a examinat.
O alta experienta similara, tot la cursul de manager de proiect, a fost si mai interesanta. La momentul controlului proiectului, cursantii au avut de ales aleatoriu niste stadii de executie la care, ca si in realitate, pot aparea diferente mai mari sau mai mici in graficul de executie si in chetuirea bugetului alocat. La una din subgrupele de lucru, cursantii au identificat la momentul analizei proiectuluilor ca acesta este in mare intarziere si bugetul este mult depasit. In examen, in timp ce una dintre persoanele din comisie corecta lucrarile scrise, cealalta persoana –presedintele comisiei - a inceput sa frunzareasca proiectele prezentate de cursanti si pe care acestia urmau sa le sustina la proba orala. Cand a ajuns la proiectul respectiv, a izbucnit: “ O... pe astia eu i-as da afara. Cum se poate sa se ajunga intr-o astfel de situatie?!?! Este inadmisibil! ” Cursantii mei erau in afara salii (nu au avut voie sa stea in sala in timpul corecturii lucrarilor scrise... interesant, nu?), asa ca am putut interveni si sa explic ca este o situatie pur academica, una “inventata”, dar posibil reala si ca trebuie identificate mai intai cauzele si abia apoi luate masurile care se impun, in functie de situatie. Domnul insa insista ca el i-ar da afara, moment in care am crezut efectiv ca respectivii cursanti nu vor lua examenul din acest motiv. Mai ales ca eidorisera sa modifice datele, dar eu nu am vrut sa ii mai pun sa munceasca suplimentar, fiind un exercitiu pur academic. Vazand probabil pe chipul meu ca intrasem usor in panica, domnul respectiv imi spune: “ Dar doamna, nu va faceti probleme, eu cred ce spuneti dvs, ca doar nu sunt specialist”. Replica mea imediata a fost: “ Nicio problema, va invitam cu drag la noi la curs”. Raspunsul a fost la fel de rapid: “Nu am eu, doamna, timp de asa ceva!”. Amuzant, nu? Noua, ca traineri (formatori) ni se cereau dovezi peste dovezi “romanesti” ca suntem specialisti. Persoanele din comisa de examinare pentru obtinerea unei diplome de specialist acreditat... nu erau, cel putin in acea perioada, nici pe departe specialisti. Si unii chiar si recunosteau asta in mod deschis.
Sa revenim la tema noastra de discutie. Am crezut si am sperat ca din 2010-2011 si pana acum ca lucrurile au mai evoluat si ca totul a intrat pe un fagas normal, logic si profesionsit. De curand insa, chiar luna trecuta, un alt colaborator a dorit sa acrediteze un curs de manager de resurse umane la ANC si... surpriza.
Diploma mea de MBA, plus Diploma de Manager de Resurse Umane, ambele obtinute in urma unor examene grele si complicate in Marea Britanie, nu au fost acceptate ca fiind suficiente. A mai fost nevoie – iar ! – si de certificatul eliberat de ANC cum ca sunt acreditata ca manager de resurse umane in Romania. Se pare ca la nivel de functionari, lucrurile nu s-au schimbat prea mult...desi suntem in 2017 !
Acum.... pun si eu o intrebare (poate retorica): oare Romania nu este, de 10 ani deja, un stat membru al Uniunii Europene? Nu ar trebui sa se aplice aceleasi reguli iar diplomele emise de orice taraa Uniunii safie recunoscute in orice tara a Uniunii? Declarativ, aceste certificate emise de ANC sunt recunoscute in orice tara din UE (chiar as fi curioasa sa stiu daca stiti pe cineva care a beneficiat de un astfel de certificat in afara Romaniei... eu nu am aflat inca). Atunci de ce diplome obtinute in Marea Britanie, tara inca membra UE, nu sunt valabile si in Romania?
Este vorba de un paradox, de prostie sau pur si simplu de frica unor functionari de aaccepta la dosar alte diplome decat cele romenesti ? Sunt totusi diplome obtinte cu mult efort si multa munca, dar la fel de valoroase, daca nu chiar mult mai valoroase decat unele diplome romenesti (dovada clara fiind nivelul de recunoastere in UE si in lume), emise oriunde in Uniunea Europeana.
Avem oare specialistii care sa fie capabili sa citeasca si sa inteleaga ce proces educational sta in spatele unor asemenea diplome? Avem oare specialistii care la un examen sa fie capabili sa analizeze corect competentele acumulate de un participant la asemenea programe de formare si perfectionare profesionala? Din2011 incoace chiar nu am mai avut experiente neplacute la examene. Persoanele din comisiile de examinare au parut chiar profesioniste si examenele s-au desfasurat normal, cel putin la cursurile mele. Nu bag mana in foc pentru alte experiente ale colegilor mei traineri.
Daca ANC-ul a reusit sa se profesionalizeze, atunci sa profesionalizeze si functionarii care lucreaza in cadrul institutiei, eu asa zic !
Voi ati avut experiente asemanatoare? Sunt convinsa ca da, si mi-ar face mare placere sa le aflu. Macar sa stiu ca nu sunt singura....
Astept cu mare nerabdare mesajele voastre, contactati-ma!
Ruxandra
Toate fotorgafiile sunt oferite de site-ul https://pixabay.com