Multi dintre cei care lucreaza in ziua de azi in proiecte sunt interesati de obtinerea unei certificari in domeniul managementului proiectelor. Dintre multele oferite in piata, cu siguranta cea mai prestigioasa certificare in acest domeniu, recunoscuta ca atare la nivel international este Certificarea PMP®. Aceasta este oferita de Project Management Institute (PMI®) din USA.
Aceasta certificare atesta un nivel avansat al cunostintelor si al experientei in domeniul managementului proiectelor. Programul PMI® de certificare PMP® are atestarea ISO 9001 privind sistemul de management al calitatii, ceea ce reprezinta o garantie suplimentara privind calitatea examinarii si a rezultatului obtinut.
Beneficiile obtinerii acestei certificari sunt extrem de importante, atat pentru detinatorul ei, cat si pentru organizatia care are un angajat certificat PMP®. Cunoscand si aplicand cele mai bune practici in conducerea proiectelor, managerul certificat PMP® aduce un plus de siguranta si de incredere ca respectivul proiect va fi realizat in cel mai eficient mod posibil.
Printre cursantii pe care i-am avut la programul de pregatire in vederea obtinerii certificarii PMP®, realizat in colaborare cu BIT Academy, este si Raluca Condrut. Ea a reusit sa obtina aceasta certificare, lucru care ne-a adus amandurora o mare bucurie.
M-am gandit ca ar fi util si pentru tine sa afli experienta ei legata de acest examen si am rugat-o sa imi raspunda la cateva intrebari. Asa cum o sa veIi in interviu, examenul nu este unul usor dar, cu rabdare si perseverenta, il poti absolvi cu succes.
Iata mai jos discutia pe care am purtat-o cu ea dupa absolvirea acestui examen.
R.E. – Raluca, te rog pentru inceput sa ne spui cateva cuvinte despre tine.
Raluca - Am absolvit Facultatea de Relatii Publice si Comunicare Sociala din cadrul Universitatii Bucuresti, urmand apoi un Master in Marketing si Comunicare organizat in cadrul ASE. In anii studentiei, mi-am gasit pasiunea pentru coordonarea de proiecte fiind foarte implicata in diferite ONG-uri studentesti. Astfel ca am activat in acest domeniu non-profit de mai bine de 10 ani avand in derulare proiecte educationale care au venit in sprijinul promovarii invatarii continue si tintind grupuri defavorizate de la copii la seniori. In prezent, ca Programs Support Manager in cadrul Fundatiei Terre des hommes Elvetia, am rolul de a ma asigura de buna implementare a proiectelor si de atingerea tuturor indicatorilor.
R.E. - Cum ti s-a parut examenul de certificare PMP®, comparativ cu alte examene pe care le-ai mai dat pana acum?
Raluca - Examenul PMP® este un examen grila cu o singura varianta de raspuns, foarte comun si cunoscut. Ce il face aparte, dar si dificil totodata, este multitudinea de intrebari (200) intr-un timp atat de scurt, aparent lung (4 ore). De asemenea, intrebarile sunt contextuale si imbina informatiile din diferite arii de cunostinte in domeniul managementului proiectelor incat este nevoie de o cunoastere aprofundata a tuturor acestor aspecte. Examenul este unul complex datorita tipurilor de intrebari (mai degraba indirecte), desfasurarea sa in alta limba decat cea materna (si cu un limbaj specific domeniului), presiunea timpului, mediul strict de desfasurare a examenului (in cadrul centrelor specializate). Pentru un astfel de examen este necesara atat o intelegere profunda si o invatare serioasa a materiei din PMBOK® Guide, cat si un “antrenament psihic” pentru a rezista presiunii celor 4 ore.
R.E. - Cum ai descrie perioada in care te-ai pregatit pentru acest examen?
Raluca - Perioada in care m-am pregatit pentru examen a fost una mai degraba lunga si provocatoare avand in vedere ca acasa fiica mea de doar un an de zile imi cerea atentia in totalitate. Mi-am facut un program pe care am incercat sa il respect cu strictete, care presupunea studiul 2-3 zile pe saptamana (maxim 3 ore/ zi) si folosind o varietate de resurse: Ghidul PMBOK®, cartea Ritei Mulcahy, cursuri si alte resurse online, dar si cursul livrat de catre tine, Ruxandra, la BIT Academy.
R.E. – Ce te-a determinat sa participi la un curs de pregatire in vederea sutinerii examenului PMP®?
Raluca - Am decis sa particip la cursul de pregatire pentru a putea afla raspunsuri directe la intrebari legate de continut, pentru a putea intelege termenii folositi, corespondenta lor in limba romana si de a-i plasa in realitatea mediului profesional din Romania, pentru a afla noutatile, dar si secretele examenului. Cursul avea sa se ridice la nivelul asteptarilor mele si sunt foarte multumita de alegerea facuta.
R.E. - Cum te-a ajutat cursul pe care l-ai parcurs la BIT Academy la obtinerea succesului la acest examen?
Raluca – Cursul a fost foarte util pentru parcurgerea resurselor diverse, ajutandu-ma in completarea “puzzle-ului” cu informatiile pe care inca nu le aveam sau nu le puteam contextualiza, lega cu alte cunostinte. Testele de la sfarsitul fiecarui modul m-au ajutat sa ma familiarizez cu tipurile de intrebari si raspunsuri.
R.E. - De ce ai dorit sa iti obtii aceasta certificare?
Raluca - Avand o experienta de peste 8 ani ca manager de proiect, am considerat ca este momentul potrivit pentru a obtine aceasta certificare care atesta cunostintele si abilitatile unui manager de proiect. Primind o recunoastere internationala a competentelor mele in aceasta profesie, m-a facut sa am mai multa incredere in abilitatile mele.
R.E. – Cum te-a ajutat faptul ca ai obtinut certificarea PMP®?
Raluca - Organizatia in cadrul careia lucrez a primit cu bucurie vestea obtinerii certificarii mele ca PMP, fiind ulterior numita ca parte din Senior Management Team.
R.E. - Felicitari, Raluca ! Daca ar fi sa scoti in evidenta acum cateva “lectii invatate” dupa aceasta experienta, ce crezi ca ar merita sa fie mentionat?
Raluca - Ca lectii invatate as mentiona doua care mi se par a fi esentiale:
Stabilirea unui program de invatat saptamanal
Parcurgerea unor materiale cat mai variate (carti, video, cursuri online, curs in sala, materiale printate etc.)
R.E. - Si acum, la finalul interviului nostru, ce sfaturi speciale ai pentru cei care doresc sa participe la acest examen ca sa obtina ceriticarea PMP®?
Raluca - I-as sfatui sa parcurga Ghidul PMBOK® inainte sa participe la cursul de pregatire pentru a putea deja avea o baza de la care sa porneasca. Si, evident sa participe la un curs cum este cel sustinut de tine, Ruxandra. De asemenea, sa faca cat mai multe teste inainte de examenul propriu-zis, cel putin 2.000 intrebari. Iar dupa ce au trecut prin experienta examenului PMP®, i-as sfatui sa o impartaseasca experienta avuta cu altii care doresc sa se pregateasca pentru acest examen.
Si cum “Sharing is caring!” , am facut un grup pe facebook in care am inclus toate materialele online pe care le-am parcurs eu si care m-au ajutat sa iau acest examen. Ii invit cu drag pe toti cei interesati sa obtina aceasta certificare sa le acceseze la adresa de mai jos si le urez mult succes! https://www.facebook.com/pmpstudygroup.
R.E. - Multumesc, Raluca, si pentru interviu si pentru sprijinul pe care il oferi celor interesati de aceasta certificare. Iti doresc cat mai multe proiecte de succes in activitatea ta de manager de proiect certificat PMP®!
Acesta a fost interviul de azi. Daca doresti sa afli mai multe despre cum este sa te pregatesti si sa participi la acest examen de certificare PMP®, o poti contacta direct pe Raluca. S-a oferit sa raspunda cu placere la orice intrebare legata de acest examen.
Sper ca esti si tu, daca activezi in acest domeniu, interesat atat de managementul de proiect, cat si de aceasta certificare importanta. Te astept la cursul meu de Manager de proiect sau/si de cel de Pregatire in vederea obtinerii Certificarii PMP®. Sunt convinsa ca vei reusi si te vei numara in curand printre cei peste 580 de PMP® din Romania si cei peste 1.000.000 din intreaga lume (statistica este de la finalul anului 2019 - sursa: www.pmi.org).
Pentru mai multe detalii despre acest curs sau/si despre programul de management de proiect la care si Raluca a participat, ma poti contacta oricand si iti voi oferi toate informatiile de care ai nevoie.